Faceți căutări pe acest blog

Comisarul CoE pentru Drepturile Omului: Sunt necesare măsuri specifice de combatere a discursului de ură împotriva femeilor



Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks, a publicat un nou articol în Carnetul Drepturilor Omului, în care s-a referit în special la discursul de ură împotriva femeilor. 

Malala Yousafzai
În acest context, Comisarul s-a referit în special la campania din luna mai 2013 condusă de « Women, Action and the Media » şi « Everyday Sexism Project », care a atras atenţia publicului din lumea întreagă asupra problemei conţinutului reţelor sociale care propagă violenţa împotriva femeilor. Spre exemplu, prin aceste reţele, a fost distribuită imaginea unei interprete celebre, cu faţa însângerată şi plină de vânătăi, care era însoţită de o legendă ce îndreptăţea brutalitatea prietenului său. Această campanie a dat un impuls reţelei Facebook de a reacţiona şi a-şi actualiza politica în ceea ce priveşte discursul de ură, care de acum înainte ţine cont într-o măsură mai mare de această formă de discurs deseori neglijată, cum este discursul de ură direcţionat în special împotriva femeilor.

Comisarul pentru Drepturile Omului atenţionează asupra faptului că acest discurs de ură se răspândeşte în special prin internet şi practic în fiecare zi face apel la violenţă împotriva femeilor şi le ameninţă cu moartea, servicii sexuale sau violuri.

Ca exemplu, este adus cazul unei tinere pakistaneze, Malala Yousafzai, care, după ce a supravieţuit unei tentative de omor din cauza luării sale de poziţie în apărarea drepturilor femeilor, a devenit ţinta unei campanii ostile pe internet. Acum Malala este simbolul luptei femeilor în lumea întreagă, inclusiv în Europa. Şi cazurile recente ne reamintesc că eşte greşit să credem că în Europa nu există discursul de ură împotriva femeilor.

Citeşte tot articolul:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cautare in

Traduceti